În intervalul 18 februarie, ora 10.15 – 19 februarie, ora 00.50, s-au produs nu mai puțin de cinci incendii la locuințe situate în Oradea, Săldăbagiu de Munte, Marghita, Uileacu de Beiuș și Cărănzel, evenimente generate de coșuri și burlane de evacuare a fumului deteriorate, amplasate necorespunzător sau neprotejate termic față de materialele combustibile. În Uileacu de Beiuș, doi pompieri beiușeni aflați în timpul liber au intervenit pentru localizarea incendiului, limitând considerabil pagubele.

Primul dintre evenimentele menționate a izbucnit marți, 18 februarie a.c., în jurul orei 10.15, la acoperișul unei case de pe strada Strugurilor din Oradea, pompierii limitând pagubele la circa cinci metri acoperiș. În cazul celui de-al doilea eveniment, produs în Săldăbagiu de Munte, flăcările au afectat acoperișul casei, aproape în totalitate, precum și camera de la mansardă. Cel de-al treilea incendiu, produs în după-amiaza zilei de marți, la o locuință de pe strada Salcâmilor din Marghita, a fost stins de pompierii subunității din localitate, în aproximativ 10 minute, pagubele fiind limitate la circa 0,1 metri cubi material lemnos. Tot în cursul după-amiezii zilei de marți, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o casă din Uileacu de Beiuș, la adresa precizată de apelant fiind mobilizați pompierii Secției Beiuș, cu două autospeciale de intervenție și cu ambulanța SMURD a subunității. Plutonier adjutant Balog Odon Mihaly și plutonier adjutant Irimie Ovidiu Nicolae, doi pompieri din cadrul aceleiași subunități, cu domiciliul în Uileacu de Criș, aflându-se în localitate, în timpul liber, au intervenit prompt pentru salvarea bunurilor consătenilor, ținând situația sub control până la sosirea colegilor aflați pe tura de serviciu. Cei doi pompieri au întrerupt alimentarea cu energie electrică a locuinței și, utilizând apa din fântâna gospodăriei afectate de incendiu, au acționat asupra focarelor, împiedicând dezvoltarea rapidă a arderii. Ajunse la locul evenimentului, echipajele de pompieri au procedat la lichidarea focarelor și protecția unui magazin aflat la circa jumătate de metru de casa afectată de incendiu. Datorită intervenției oportune a celor doi pompieri aflați în tura liberă, echipajele au reușit să limiteze pagubele la circa 40 metri pătrați acoperiș, salvând aproximativ 160 metri pătrați acoperiș, camerele locuinței, o anexă și magazinul alimentar din imediata proximitate. În noaptea de marți spre miercuri, 19 februarie a.c., în jurul orei 00.50, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cărănzel, comuna Lăzăreni. Incendiul, care a fost sesizat de un vecin, se manifesta deosebit de violent, la întreaga casă, existând riscul propagării acestuia la o construcție anexă și la casa învecinată. Echipajele de pompieri au acționat timp de aproximativ o oră pentru localizarea și lichidarea focarelor, împiedicând extinderea flăcărilor la celelalte două clădiri expuse riscului de incendiere, după care au procedat la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 03.30. În urma evenimentului, au ars acoperișul casei, pe o suprafață de circa 120 metri pătrați și bunurile din două camere. Din fericire, nu au existat persoane rănite, proprietarul casei aflându-se la un vecin în momentul producerii incendiului. Și în acest caz, evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător și neprotejat termic față de materialele combustibile, burlanul metalic de evacuare a fumului trecând prin tavanul de scândură al uneia dintre încăperi.