Cinci bărbaţi, patru din Sri Lanka şi unul din Afganistan, au fost prinşi de poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, judeţul Bihor, în timp ce voiau să treacă ilegal în Ungaria.

Cei cinci bărbaţi au fost prinşi, în noaptea de marţi spre miercuri, de o patrulă din cadrul SPF Salonta care se afla în localitatea Ant, în apropiere de graniţa cu Ungaria. Poliţiştii i-au legitimat, după ce le-a atras atenţia faptul că, în jurul orei 00.30, grupul se deplasa pe jos pe una dintre străzile satului. Astfel, s-a constatat că este vorba despre cinci bărbaţi de origine afroasiatică, dintre care doar unul avea asupra sa un document de identitate. Bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului, unde s-a constatat că patru sunt cetăţeni din Sri Lanka, iar unul este din Afganistan şi au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria, ca să ajungă în Franţa, la muncă. Poliţiştii le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, cazul urmând să fie soluţionat de procurori, care vor dispune măsurile legale care se impun.