Cinci orădeni au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că au recrutat trei adolescente pe care, profitând de dificultăţile materiale şi familiale, le-au obligat să se prostitueze timp de un an.
Gruparea infracţională era formată din cinci orădeni, respectiv H.L., de 30 de ani, H.C.M., de 24 de ani, H.I., de 50 de ani, G.S., de 20 de ani, şi B.N., de 17 ani. Aceştia sunt acuzaţi că, la sfârşitul anului 2009, au iniţiat şi constituit un grup de crimă organizată în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. Ei au recrutat trei bihorence minore, două de 17 ani şi una de 15, şi, profitând de faptul că fetele aveau diverse dificultăţi materiale şi familiale, le-au exploatat prin practicarea prostituţiei pe o perioadă de aproximativ un an. În acest context, doi dintre suspecţi, consideraţi liderii grupării infracţionale, au închiriat patru apartamente în Oradea, în care cele trei tinere, cât şi altele, au fost obligate să se prostitueze contra unor sume de bani cuprinse între 50 şi 200 de lei de persoană. Clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri făcute la mica publicitate, prin care erau oferite 10 - 15 numere de telefon de contact. În urma exploatării sexuale a tinerelor, suspecţii obţineau sume cuprinse între 400 şi 3.000 de lei pe zi. Membrii grupării au fost prinşi în flagrant delict, la sfârşitul lunii ianuarie, într-unul dintre apartamentele închiriate, în care un client tocmai "beneficia" de servicii sexuale contra cost. Tot atunci, poliţiştii B.C.C.O. Oradea au descoperit 10 telefoane mobile, care erau puse la dispoziţia clienţilor pentru programări, şi diverse obiecte sau accesorii pentru divertismentul erotic. Cei doi lideri ai grupării infracţionale au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, fiind în prezent încarceraţi în arestul IPJ Bihor, iar alţi doi suspecţi au interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cei cinci suspecţi au fost trimişi în judecată pentru iniţierea şi constituirea unei grupări infracţionale în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse privative de libertate cuprinse între 7 şi 18 ani. Ancheta a fost derulată de poliţiştii B.C.C.O. Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea.