Cinci cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, au fost prinşi, ieri dimineaţă, în timp ce voiau să treacă ilegal graniţa în Ungaria, în apropierea vămii Valea lui Mihai. Pakistanezii le-au spus poliţiştilor că intenţionau să ajungă în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Persoanele în cauză au fost reţinute la o distanţă de aproximativ 1 km de linia de frontieră şi au fost duse la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor. Patru dintre ei au documente temporare de identitate eliberate de Oficiul Român de Imigrări. În timpul cercetărilor aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Celor cinci poliţiştii le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie luate măsurile legale care se impun.