O tamponare produsă ieri dimineaţă pe Bulevardul Decebal din Oradea a blocat circulaţia tramvaielor dinspre Biserica Emanuel spre cartierul Rogerius şi a îngreunat traficul, care, preţ de câteva zeci de minute, s-a desfăşurat în zonă pe o singură bandă. Un echipaj al Poliţiei Rutiere a sosit la faţa locului pentru a dirija circulaţia.

Incidentul s-a produs ieri dimineaţă, imediat după ora 8:00. Şoferul unui autoturism înmatriculat în Bucureşti a tamponat din spate o maşină care oprise în apropierea unei treceri de pietoni de pe Bulevardul Decebal din Oradea. În urma impactului, cele două autoturisme implicate în accident au fost avariate, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit. Coliziunea a avut loc chiar pe liniile de tramvai, pe sensul de mers dinspre Biserica Emanuel spre cartierul Rogerius, astfel că circulaţia tramvaielor în zonă a fost blocată. La faţa locului au ajuns poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, care au dirijat circulaţia şi au început cercetările. Circulaţia a fost reluată câteva zeci de minute mai târziu, abia după ce oamenii legii au finalizat măsurătorile. În medie, în municipiul reşedinţă de judeţ se petrec zilnic 20 - 25 de tamponări, însă au fost zile în care poliţiştii de la Biroul de Tamponări din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Bihor au avut de soluţionat mult mai multe astfel de evenimente rutiere. Coliziunile uşoare se produc din cauza grabei şi a neatenţiei de care dau dovadă cei aflaţi la volan şi, chiar dacă nu sunt soldate cu urmări grave, au drept consecinţă blocarea traficului.