Condamnat la 17 ani de închisoare pentru omor calificat
Un orădean în vârstă de 36 de ani a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bihor la 17 ani de închisoare, după ce, în luna octombrie a anului trecut, i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri, în urma cărora bătrânul de 71 de ani şi-a pierdut viaţa.
Tribunalul Bihor Oradea, printr-o sentinţă penală din 13 noiembrie 2007, a hotărât condamnarea la o pedeapsă de 17 ani închisoare a inculpatului T.E.B., în vârstă de 36 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În 20 octombrie 2006, între autor şi tatăl acestuia a izbucnit un conflict. Discuţiile contradictorii au degenerat şi fiul i-a aplicat tatălui său, în vârstă de 71 de ani, mai multe lovituri. Alertate, autorităţile au intervenit, însă echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat că rănile bărbatului nu necesitau internarea acestuia în spital. La scurt timp după plecarea oamenilor legii, tânărul de 36 de ani şi-a bătut din nou tatăl, de această dată, însă, pensionarul fiind transportat de urgenţă la spital. La câteva zile de la internare, victima şi-a pierdut viaţa, medicii legişti stabilind că decesul a survenit ca urmare a leziunilor produse prin loviturile primite. Autorul a fost arestat în data de 25 octombrie 2006. Potrivit anchetatorilor, bărbatul este cunoscut ca având probleme cu consumul de alcool, însă expertiza psihiatrică a stabilit că, în momentul comiterii faptei, avea discernământ. Hotărârea Tribunalului Bihor prin care orădeanul este condamnat la 17 ani de detenţie nu este definitivă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.