Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru trafic de droguri sau infracțiuni rutiere, au fost depistați și încarcerați de polițiștii din Bihor.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut, joi, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Oradea. Tribunalul Bihor a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. De asemenea, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat și reținut un bărbat, de 38 de ani, din comuna Popești. Judecătoria Marghita a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 5 ani, 3 luni de închisoare și 20 de zile, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnați.