Doi bihoreni au fost condamnaţi de magistraţii bihoreni la 12, respectiv 7 ani de închisoare. Unul dintre ei şi-a omorât concubina, iar celălalt a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Judecătorii Tribunalului Bihor l-au condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare pe H.A., în vârstă de 40 de ani, din Oradea. În luna martie a anului trecut, bărbatul şi-a omorât concubina. Potrivit procurorilor, cei doi se aflau în localitatea Chişlaz, unde se ocupau de renovarea unei case. După ce au consumat băuturi alcoolice la bufetul din localitate, pe fondul unor discuţii contradictorii legate de fidelitatea în relaţie, bărbatul a lovit-o pe femeie cu pumnii şi picioarele trântind-o la pământ. Leziunile suferite au dus la moartea victimei. Într-un alt dosar a fost condamnat D.R., în vârstă de 33 de ani, din localitatea Ortiteag. Bărbatul va sta şapte ani după gratii pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte. În luna ianuarie 2008, bihoreanul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a luat la ceartă cu un bărbat în faţa unui bar din Aleşd. Victima a fost agresată, a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt, murind la spital, câteva zile mai târziu.