La data de 01.07.2003, lucrătorii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Vamale, au efectuat un control la Fundaţia ,,Qest Europa?, din Oradea. Controlul a fost efectuat asupra încărcăturii autocamionului marca MAN, cu numărul de înmatriculare MM-1747-11/05 şi semiremorca nr.MM-1749-11/05, condus de Bonat Constantin Marcel. Autocamionul transporta ajutoare umanitare din Olanda şi a intrat în ţară prin Vama Borş în aceeaşi zi. Cu ocazia controlului, în coletele cu ajutoare au fost descoperite 1,5 kg mercur alb, 0,2 kg argint pentru uz stomatologic, 2,5 litri substanţe toxice (fungicid), precum şi 0,5 kg produse medicamentoase, care au fost sustrase controlului vamal şi pentru care nu existau documente legale de deţinere şi transport. Conducătorul auto şi contabila fundaţiei, Iacob Cristina, sunt cercetaţi de lucrătorii Biroului A.E.S.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului substanţelor toxice şi contrabandă calificată.