Controlorii, spaima călătorilor fără bilet
Un tânăr din judeţul Sălaj a preferat să sară din tren pentru că nu avea bilet şi controlorii se apropiau cu paşi repezi de compartimentul unde şi-a găsit loc. Astfel, în data de 11.12.2003, S.M., impiegat de mişcare la Staţia C.F.R. Oradea-Est, a sesizat Postul de Poliţie Transporturi că o persoană de sex masculin a sărit din trenul accelerat care circulă pe relaţia Târgu-Mureş-Budapesta, la intrare în staţia Oradea-Est. Agenţii postului s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au găsit într-adevăr o persoană de sex masculin în stare de inconştienţă, undeva în şanţul din partea dreaptă a căii ferate. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana ca fiind Nicolae Raţ, de 25 de ani, din Marca, judeţul Sălaj, care prezenta multiple leziuni cauzate de impactul pe care acesta la avut cu solul în momentul în care a sărit. După constatarea faptului, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Oradea pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în timpul controlului privind legitimaţiile de călătorie, cel în cauză circula ilegal şi pentru a evita o amendă, a hotărât să sară din tren. În prezent cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.