Un copil de 5 ani din localitatea Ortiteag și-a pierdut viața sâmbătă, 8 iunie, după ce s-a înecat într-un canal colector din localitatea Aștileu, județul Bihor, unde se afla la scăldat.

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin 112, în jurul orei 14.42, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje ale poliției și ale serviciilor medicale. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, minorul a fost declarat decedat la fața locului.

Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

Polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul incident.