Un băiat în vârstă de numai cinci ani a fost găsit, mort, ieri, în apele Crişului Repede. Minorul, din Tileagd, fusese lăsat nesupravegheat pe marginea apei. Marţi seara, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Tileagd au fost sesizaţi, în urma apelării numărului unic de urgenţe 112, că un minor în vârstă de cinci ani este dispărut de la domiciliu. Apelul a fost făcut de sora copilului, care le-a explicat poliţiştilor că fratele său a fost lăsat nesupravegheat pe malul stâng al Crişului Repede, jucându-se cu o sticlă de apă. Imediat după primirea sesizării, efective lărgite de poliţie şi intervenţie de urgenţă, ajutaţi de localnici, au demarat căutările. Oamenii legii au scotocit împrejurimile şi malul albiei râului în zona în care s-a raportat dispariţia, sperând că îl vor găsi pe băiat în viaţă. Căutările nu au dus la nici un rezultat până ieri, când, în jurul orei 12.00, scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au găsit în apă, în albia râului, cadavrul copilului dispărut. Corpul neînsufleţit al micuţului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.