Copil mort în timpul unui curs de înot - Tragedia s-a produs într-un bazin din Ștei
Un băiat în vârstă de 8 ani și-a pierdut viața, luni, în timpul unui curs de înot la care participa, în Ștei. Alături de el era un instructor de înot şi tatăl său.
Băiatul fusese dus de tatăl lui la cursul de înot organizat de un instructor, când i s-ar fi făcut rău. Copilul a fost scos din apă iar instructorul a sunat la 112. În ciuda manevrelor de resuscitare, băiatul nu a mai putut fi salvat.
„La data de 19 august a.c., la ora 16.45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin 112 că un minor s-ar fi înecat, într-un bazin de înot din localitatea Ștei”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Potrivit acesteia, la fața locului, polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 8 ani, din comuna Lunca, județul Bihor. Din primele investigații, acesta s-ar fi aflat, însoțit de un membru al familiei, la un curs privat de înot, organizat de un instructor de înot, în bazinul respectiv.
„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de personalul medical sosit la fața locului, minorul a decedat. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei”, a mai transmis comisarul șef Alina Fărcuța.
Polițiștii din Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment.
(Foto cu caracter ilustrativ.)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.