Cadavrul unei femei de vârsta a treia a fost scos, ieri dimineaţă, din apele Crişului Repede, pompierii fiind chemaţi în ajutor de un trecător care a observat corpul neînsufleţit. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a afla cauza decesului femeii şi modul în care aceasta a ajuns în apă.

Alarma a fost dată ieri dimineaţă, de un trecător care a sesizat cadavrul plutind pe apă, la o distanţă de aproximativ 6 metri de ţărm, în apropierea Podului Dacia din Oradea. "În dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 09.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unui eveniment produs pe raza străzii Ştrandului din municipiul Oradea. La locul indicat, s-au deplasat  pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, care au acţionat cu accesoriile din dotare pentru degajarea unei femei din apele Crişului Repede, medicul prezent la faţa locului constatând decesul acestuia", a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a ISU "Crişana". Femeia decedată, în vârstă, nu avea acte de identitate asupra sa. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au demarat cercetările. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, specialiştii urmând să stabilească exact cauza decesului, dacă este vorba sau nu despre o moarte suspectă. Poliţiştii orădeni efectuau ieri cercetări în vederea identificării femeii, ancheta demarată de oamenii legii urmând să stabilească nu doar modul în care aceasta şi-a pierdut viaţa, ci şi cum a ajuns în apele Crişului Repede.