Un bihorean de 47 de ani este cercetat pentru omor, după ce, spun anchetatorii, pe fondul consumului de alcool, şi-a ucis un prieten. Dacă va fi găsit vinovat de comiterea acestei infracţiuni, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 20 de ani. Luni, la Postul de Poliţie Dobreşti, s-a prezentat Dumitru Morar, de 47 de ani, din comuna Dobreşti, sat Luncasprie, judeţul Bihor, care le-a declarat poliţiştilor faptul că, în noaptea de 08/09 mai 2005 a fost vizitat de un prieten de 39 ani din aceeaşi localitate, care i-a cerut un pahar cu apă după care a adormit într-un pat din locuinţa sa, iar în timpul nopţii a decedat. La faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă complexă condusă de un procuror criminalist. Anchetatorii au stabilit însă că lucrurile nu erau tocmai aşa, iar în urma cercetărilor, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între cei doi prieteni a avut loc o altercaţie, împrejurare în care M.D.V. l-a agresat pe bărbatul de 39 de ani cu diferite obiecte contondente.În urma agresiunii, victima a suferit mai multe leziuni la nivelul capului şi al trunchiului care au condus la deces. Bărbatul de 47 de ani a fost reţinut de procurorii bihoreni, care au dispus reţinerea lui Dumitru Morar pentru comiterea infracţiunii de omor. "S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 08/09 mai 2005, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul excesiv de alcool, i-a aplicat prietenului său mai multe lovituri, ce au determinat decesul acestuia. Pe timpul cercetărilor, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii, iar Tribunalul Bihor a dispus arestarea sa preventivă pe 29 zile", a declarat procurorul Nicolae Creivean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.