Crimă, după 30 de ani de căsnicie
O orădeancă în vârstă de 79 de ani a fost omorâtă, sâmbătă noaptea, de soţul său, în vârstă de 75 de ani, care i-a aplicat mai multe lovituri şi a strâns-o de gât. Certurile dintre cei doi erau frecvente, iar cu o zi înainte, bărbatul, Alexandru Boicuţ, şi-a fugărit soţia prin casă cu un cuţit.
Alexandru şi Maria Boicuţ, care locuiau pe strada Taberi Geza, erau căsătoriţi de aproximativ 30 de ani, acum aflându-se, însă, în proces de divorţ. Disputele dintre cei doi erau pe probleme legate de avere, bărbatul având doi copii din prima căsnicie, în timp ce femeia avea doar nepoţi. "S-au certat de mai multe ori pe parcursul zilei de sâmbătă, când a fost chemată şi poliţia care l-a amendat pe bărbat. De altfel, certurile dintre cei doi orădeni erau frecvente", a declarat procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului. Acesta a precizat că la miezul nopţii Alexandru Boicuţ, cunoscut pentru problemele sale cu alcoolul, i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri cu pumnul, după care a strâns-o de gât. "Femeia a decedat în jurul orei 2.00 noaptea. La 6.00 dimineaţa bărbatul şi-a sunat o fostă noră, care le-a anunţat pe nepoatele bătrânei, apoi a sunat la Poliţie şi la Ambulanţă. Din păcate, aceştia au ajuns prea târziu, medicul de pe Ambulanţă neavând de făcut altceva decât să constate decesul", a menţionat procurorul Dorel Moţiu. Acesta a adăugat că, potrivit raportului medico-legal iniţial, cauza morţii este asfixia mecanică. "Nu avem dovezi că bărbatul era în stare de ebrietate la ora comiterii faptei", a menţionat purtătorul de cuvânt al Parchetului. Alexandru Boicuţ şi-a recunoscut vina şi va fi prezentat magistraţilor de la Tribunalul Bihor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 25 de ani pentru omor calificat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.