Cu sonda în spinare la depozitul de "fiare"
Doi bihoreni din Valea lui Mihai au vândut la fier vechi, cu mai puţin de un milion de lei, o sondă de gaze în greutate de câteva sute de kilograme, pe care s-au chinuit preţ de câteva ore să o demonteze.
Conform poliţiştilor, cei doi au muncit câteva ore pentru a demonta robineţii din oţel fără să îşi dea seama că orice scânteie le putea fi fatală. Specialiştii care întreţin şi exploatează sonda, aflată în comuna sătmăreană Pişcolţ şi aparţinând Societăţii Naţionale Petrom, afirmă că acesta era încă activă şi că gazul metan putea ajunge în orice clipă la suprafaţă.
Imediat după ce au fost sesizaţi de dispariţia utilajului, poliţiştii din comună, ajutaţi de colegii de la Satu Mare şi Carei, au început cercetările, făcând primele verificări la centrele de colectare ale fierului vechi. Ei au găsit o bucată din sondă la o astel de societate din Valea lui Mihai şi în acest fel au ajuns la Jozsef Matei şi la Janos Balog, presupuşii hoţi.
Valoarea de inventar a unei astfel de instalaţii cu care sunt dotate sondele de gaze este de 500 de milioane de lei, cei doi primind, însă, de la centrul de colectare, mai puţin de un milion de lei.
Poliţiştii au făcut, ieri, reconstituirea furtului, iar cei doi au fost prezentaţi Parchetului Judecătoriei Carei cu propunerea de arest preventiv. Bărbaţii au declarat că au muncit mult pentru a demonta robineţii din oţel şi că nu au ştiut că se expun unui pericol.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.