Aproape 50 de metri cubi de cherestea și lemne de foc, în valoare de peste 32.000 de lei, au fost confiscați valoric de polițiștii de la delicte silvice, de la două societăți comerciale.

 

În urma unui control efectuat joi, 10 octombrie, de Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale, cu sediul în Săcueni, județul Bihor, s-a constatat că societatea respectivă nu deținea, în stocurile faptice, 21,08 metri cubi de lemne de foc, specia fag, care se regăseau în stocul scriptic, la data controlului.

În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 21,08 metri cubi de lemne de foc, în valoare totală de de 5.560 de lei.

De asemenea, în urma unui control la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Oradea, județul Bihor, s-a constatat că, societatea respectivă nu deținea în stocurile faptice 28,82 metri cubi de cherestea, specia fag, care se regăseau în stocul scriptic al societății.

În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 28,82 metri cubi de ceherestea, în valoare totală de 27.090 de lei.