În urma verificărilor efectuate de către polițiștii locali orădeni, pe str. Ștefan cel Mare nr. 13 a fost depistată o motocicletă de culoare roșie, fără număr de înmatriculare, marca Aprilia Racing, presupus abandonată sau fără stăpân.

Polițiștii locali au întocmit procesul-verbal de constatare și somația în vederea ridicării vehiculului de către deținătorul legal, acestea fiind afișate pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

Dacă nu va fi ridicat de către deținătorul legal, vehiculul va fi transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea - str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08.00-16.00.