Anchetatorii anti-mafia au efectuat zeci de percheziții pe raza a șase județe din vestul țării, inclusiv Bihor, fiind vizată rețeaua transportatorilor de deșeuri aduse din vestul Europei. Contrabanda cu deșeuri introduse ilegal în țară este una din sursele majore de câștiguri pentru membrii rețelei.

În această dimineață, 1 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara efectuează 44 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat , contradandă în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, se arată într-un comunicat al DIICOT.

 

Pretextul reciclării

S-a reţinut că începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara) precum şi în municipiul Bucureşti, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar în scopul obţinerii de beneficii financiare substanțiale.

Deşi, potrivit OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului „Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă”, sub pretextul efectuării unor operaţiuni de valorificare/reciclare, membrii grupului infracţional, pe fiecare palier sau nivel de execuţie, au acţionat pentru introducerea ilegală în ţară a deşeurilor, punând astfel în pericol sănătatea populației și mediul înconjurător. Aceștia au profitat și de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tona), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante.

 

Intermediarii

Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deșeuri (conform OUG nr. 92/2021 din 19 august 2021, privind regimul deșeurilor, „broker” este orice întreprindere care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deșeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deșeurilor), care s-au ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării. Importurile s-au efectuat de la societăți comerciale din mai multe țări europene, iar disimularea s-a realizat și prin falsificarea documentele însoțitoare în care s-au făcut mențiuni nereale în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării.

 

Transportatorii

Cel de al doilea palier al grupului infracțional a fost reprezentat de transportatori români, care s-au deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde au procedat la încărcarea deşeurilor în vederea reciclării/recuperării în țară. Actele de transport și documentele însoțitoare au fost întocmite cu mențiuni nereale potrivit cărora deşeurile încărcate vor fi supuse operaţiunilor de valorificare/recuperare.

Pentru a reduce cheltuielile cu procesarea deșeurilor, cei mai mulți operatori comunitari au procedat la colectarea nediferențiată (pe categorii) a deșeurilor și încărcarea mijloacelor de transport ale transportatorilor români cu deșeuri care nu puteau face obiectul recuperării/reciclării sau cu deșeuri municipale, fapt interzis de normele europene precum şi de legislaţia naţională. Astfel, ignorând cu bună știință preverile OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, transportatorii români, au încărcat, transportat și introdus în țară deșeuri care nu puteau face obiectul reciclării.

Pe cel de-al treilea palier al grupării s-au aflat administratorii și societățile care au ca obiect de activitate valorificarea/reciclarea deșeurilor.

Transferul deșeurilor, strict reglementat în UE

Facem precizarea că operațiunile de valorificare/recuperare a deșeurilor sunt enumerate în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 noiembrie 2008, privind deșeurile și în Anexa 3 din Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, și sunt notate cu coduri, de la R1, până la R13. În Anexa 7 din cel de-al doilea act normativ, sunt enumerate operațiunile de eliminare/distrugere a deșeurilor, notate cu cod D (de la D1 până la D15) activități care pot fi realizate pe teritoriul național numai cu deșeuri provenind din țară.

Potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, din data de 14 iunie 2006, privind transferurile de deşeuri, operaţiunile intracomunitare sunt însoţite de documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri (Anexa VII) care conţine informaţiile despre deşeurile care fac obiectul recuperării ( persoana care organizează expediţia, importatorul, cantitatea efectivă, data transferului, transportatorii, producătorul deşeurilor, instalaţia de recuperare, operaţiunea de recuperare, denumirea uzuală a deşeului, identificarea deşeului, ţările implicate în export, tranzit şi destinaţie, declaraţia persoanei care organizează transferul, semnătura de primire a deşeurilor, transferul primit de către instalaţia de recuperare).

 

Modul de operare – noptea, ca hoții

Membrii grupului infracțional organizat au acționat pentru a ascunde trasabilitatea deșeurilor prin atestarea nereală în documentul informativ însoțitor pentru transporturile de deșeuri, a instalației de reciclare/recuperare și a operațiunii de recuperare la care urma să fie supus deșeul.

De asemenea, în unele situații, deși încărcătura era formată din deșeuri, transportatorii cu sprijinul intermediarilor, au atestat în mod nereal în documentele însoțitoare că transportă materie primă, astfel că s-au prezentat la intrarea în țară, în punctele de trecere a frontierei în care nu activau funcționarii de mediu, încălcând astfel prevederile Ordinului nr. 1736/2022 din 27 iunie 2022 cu privire la raportarea introducerilor în țară de deșeuri în Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD) și prevederile Ordinul nr. 831/49/2022 cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat obligatorii pentru transferurile comunitare de deşeuri.

După introducerea nelegală în țară a deșeurilor membrii grupului infracțional au acționat pentru ștergerea urmelor infracțiunii de contrabandă calificată, procedând la influențarea trasabilității pentru a ascunde proveniența deșeurilor și la transportarea lor la diferite societăți care dețineau instalații de reciclare/recuperare.

Pe parcursul activității de urmărire penală au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând cantitatea de peste 1500 de tone de deșeuri. Pentru alte transporturi depistate la intrarea în țară, nu a fost permis accesul pe teritoriul României.

Pentru a reduce riscul de a fi descoperiți de organele de control, transportatorii au acționat numai la finele săptămânii şi de regulă noaptea, încercat să profite de oboseala acumulată de cei care efectuează controalele şi de faptul că în acele intervale orare funcționarii de mediu lipsesc din punctele de trecere a frontierei, urmând să fie sesizați de polițiștii de frontieră în cazul unor bănuieli cu privire la neconformitatea transporturilor.

 

Zeci de persoane la audieri

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi conduse un număr de aproximativ 40 persoane, în vederea audierii.

Activitățile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Oradea, Alba Iulia, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Hunedoara și Sibiu, specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Timișoara și Cluj și Inspectoratelor Județene de Jandarmi Arad, Bihor, Alba și Sibiu.

Pe parcursul investigațiilor și cercetărilor effectuate, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a acordat sprijin prin ITPF Oradea, STPF Borș și STPF Nădlac.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul anchetatorilor.