Un nou transport de deşeuri a fost oprit la intrarea în ţară de către echipele mixe din punctele de trecere a frontierei din Borş I şi II.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I și II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport încărcate cu 8.600 kilograme de deșeuri.

Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

Potrivit ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de către doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand și bunuri uzate (piese de mobilier, saltele, îmbrăcăminte), de la diferite societăți comerciale din Italia și Germania pentru firme din România. În urma verificărilor s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 8.600 kilograme de deșeuri constând în haine second hand și bunuri uzate (piese de mobilier, saltele, îmbrăcăminte), pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. Autorităţile nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.