Deţinuţii de la Penitenciarul Oradea care lucrau, marţi dimineaţă, la curăţarea şi amenajarea unei zone verzi de pe strada Sovata din Oradea, unde existau garaje, au descoperit un recipient care ar conţine mercur, acesta fiind trimis de către poliţişti pentru expertizare.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, agentul principal Adina Bîrda, a anunţat că deţinuţii care lucrau în zona străzii Sovata au descoperit, marţi dimineaţă, în perimetrul în care existau mai multe garaje, un "recipient ce conţine o substanţă care prezintă caracteristici specifice mercurului". Deţinuţii lucrau la curăţarea şi amenajarea zonei şi au anunţat şeful punctului de lucru că au descoperit în iarbă un flacon de 300 de mililitri, care are o greutate de aproximativ un kilogram. "Existând suspinciuni că poate fi vorba de mercur, o substanţă toxică, au fost anunţate organele competente", a spus Adina Bîrda. Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bihor s-au deplasat la faţa locului, au ridicat recipientul şi l-au trimis Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, care îl va expertiza în zilele următoare. Deţinerea de mercur de către persoane fizice care nu sunt autorizate în acest sens este ilegală, astfel că, în situaţia în care se va dovedi că substanţa este mercur, poliţiştii vor face o anchetă pentru a stabili cui aparţine recipientul. "Dacă expertiza va stabili că substanţa respectivă este mercur, în cauză va fi întocmit dosar de cercetare penală pentru nerespectarea regimului substanţelor toxice", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.