Directoarea DGASPC Bihor, cercetată pentru abuz în serviciu şi fals
Directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Koncsek Zita, împreună cu alţi cinci angajaţi ai aceleiaşi instituţii sunt acuzaţi de abuz în serviciu, fals şi instigare la fals. Serviciul de Investigare a Fraudelor a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea competenţa de soluţionare a dosarului.
Anchetatorii s-au sesizat din oficiu faţă de directoarea DGASPC şi cinci subordonaţi ai acesteia, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la fals în înscrisuri sub semnătură. Potrivit oamenilor legii, cei şase, în calitatea pe care o aveau în cadrul instituţiei publice bihorene, au dispus realizarea unor lucrări de reparaţii la un imobil din judeţ, respectiv la o clădire situată în Cadea, despre care ştiau că face obiectul cererii de retrocedare în natură. De asemenea, spun ofiţerii din cadrul SIF, contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a lucrărilor de proiectare aferente reparaţiilor capitale în valoare de 116.757 RON, precum şi contractul pentru execuţia lucrărilor de reparaţii capitale în valoare de 2.355.240 RON se pare că au fost divizate cu încălcarea prevederilor legale şi au fost atribuite fără organizarea unei licitaţii, clientelar, unei firme orădene. Lucrările de execuţie au început înainte de încheierea contractului, suma stipulată în contract a fost primită în întregime, deşi nu se executase până la momentul achitării integrale nici 30% din lucrări. Cu ocazia derulării contractului, se suspectează că ar fi fost acceptate la plată operaţiuni neexecutate, cantităţi de materiale mai mari decât cele furnizate şi cheltuieli cu manopera diferite la aceeaşi lucrare, în baza unor documente false.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.