Directorul Oficiului pentru Reproducţie şi Selecţie a Animalelor (ORSA) Bihor, Alexandru Oltean, este cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, fiind acuzat că, în anul 2005, pe când se afla la conducerea filialei bihorene a Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din România, ar fi falsificat, alături de contabila şefă, semnăturile mai multor crescători de animale, prejudiciindu-i pe aceştia cu suma de 4.200 de lei, banii reprezentând „subvenţii pentru viţei şi juninci la prima fătare" care nu au ajuns în buzunarul oamenilor.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările în dosarul penal privindu-l pe actualul director al ORSA şi contabila şefă a Asociaţiei Crescătorilor de Taurine, cei doi fiind anchetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit poliţiştilor, "aceştia sunt suspectaţi că, în perioada august - septembrie 2005, în calitate de preşedinte, respectiv contabilă şefă la o asociaţie cu activităţi în domeniul sprijinirii crescătorilor de animale din judeţul Bihor, ar fi falsificat borderourile de plată a subvenţiei pentru viţei şi juninci la prima fătare, contrafăcând semnăturile a 37 de crescători de animale din localităţile bihorene Lazuri de Beiuş, Drăgăneşti, Mizieş, Şoimuş, Meziad, Remetea, Drăgoteni, Petreasa, Cusuiuş, Căbeşti, Sohodol, Gurbeşti şi Josani, pentru un total de 43 de animale", se arată într-un comunicat al IPJ Bihor. Prejudiciul creat astfel crescătorilor de animale care s-au constituit parte civilă în cauză se ridică la suma totală de 4.200 lei. Poliţiştii SIF au stabilit că au fost întocmite borderouri de plată a subvenţiilor pentru crescătorii din localităţile menţionate, atât cu sumele subvenţiei nemajorate, care au fost primite de crescătorii de animale, cât şi borderouri cu subvenţia majorată conform H.G. nr. 811/2005, care au fost înregistrate în contabilitate, după falsificarea semnăturilor beneficiarilor subvenţiei, iar diferenţa de bani dintre cele două subvenţii nu a mai fost virată titularilor de drept. Alexandru Oltean, cel care a avut, în 2005, funcţia de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din România, filiala Bihor, a declarat, ieri, că nu este vinovat de acuzele care i se aduc. "Delegatul din zona Beiuş este cel care trebuia să ducă banii oamenilor. Subvenţiile au plecat de la Asociaţie, delegatul spune că a dat banii crescătorilor, iar ţăranii nu mai recunosc. Nici vorbă ca eu să fiu vinovat de falsuri sau înşelăciune", a declarat Alexandru Oltean.