O orădeancă de 34 de ani este acuzată că a obţinut un credit în valoare de 200.000 de euro, cu acte false. Alături de ea au fost anchetaţi şi doi angajaţi ai sucursalei din Oradea, respectiv un consilier servicii clienţi şi directorul agenţiei, dar şi cel care a efectuat evaluarea imobilului adus ca şi garanţie.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Bihor, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a patru orădeni bănuiţi că ar fi prejudiciat o unitate bancară cu 200.000 euro, prin înşelăciune, fals şi abuz în serviciu. Cei vizaţi au fost  două femei de 35 şi 34 de ani şi doi bărbaţi de 63 şi 62 de ani, toţi din municipiul Oradea, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu. "În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bihoreni de investigare a criminalităţii economice bănuiesc o femeie de 35 de ani că, în cursul lunii august 2010, i-ar fi indus în eroare pe reprezentanţii unei sucursale bancare din municipiul Oradea, în momentul solicitării şi obţinerii unui credit de nevoi personale în valoare de 200.000 euro.

Aceasta este bănuită că, la solicitarea creditului, ar fi folosit documente în care se preciza în fals că, în perioada mai - septembrie 2010, în calitate de angajată a unei societăţi comerciale orădene, ar fi realizat un venit net lunar de peste 25.000 lei", se arată în comunicatul IPJ. Orădeanca ar fi completat şi semnat personal documentele folosite la solicitarea creditului, care conţineau date nereale. De asemenea, poliţiştii o acuză şi pe o angajată a băncii care, în calitatea de consilier servicii clienţi, ar fi semnat mai multe documente prin imitarea semnăturii orădencei de 35 de ani care a solicitat creditul, îndeplinindu-şi în mod defectuos atribuţiunile de serviciu potrivit cărora avea obligaţia de a analiza şi procesa corectitudinea  documentelor  prezentate la solicitarea creditului.

Totodată, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice îl bănuiesc pe bărbatul de 63 de ani, din municipiul Oradea că, în calitate de director al sucursalei bancare respective, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos obligaţiile de serviciu, aprobând creditul solicitat de femeia de 35 de ani fără a verifica corectitudinea documentelor prezentate la dosar înainte de efectuarea retragerii banilor.

Cea de-a patra persoană care a fost cercetată de poliţiştii bihoreni în aceeaşi cauză este orădeanul de 62 de ani, bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale orădene, având ca obiect de activitate elaborarea lucrărilor în domeniul evaluării proprietăţilor imobiliare, şi-ar fi îndeplinit în mod fraudulos atribuţiunile de serviciu, întrucât ar fi întocmit raportul de evaluare a unui imobilul adus ca şi garanţie la solicitarea creditului de către femeia de 35 de ani, estimând valoarea proprietăţii respective la 320.000 euro, deşi, în realitate, valoarea proprietăţii imobiliare ar fi fost mult mai mică, facilitându-i astfel celei în cauză obţinerea împrumutului de 200.000 euro.

După obţinerea împrumutului bancar, cea care l-a solicitat nu a mai achitat ratele la termenul scadent, prejudiciind unitatea bancară cu 200.000 euro. Poliţiştii au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celor patru persoane.