Veronica Mândru, de 44 de ani, domiciliată în Oradea, a plecat de acasă pe data de 14 februarie a.c., în jurul orei 09.00, şi nu a mai revenit. Femeia are următoarele semnalmente: înălţime 1,65, cca 75 kg, constituţie robustă, faţă rotundă, ten deschis, ochi căprui, păr negru, ondulat, lung, are o şuviţă grizonată în creştetul capului, prezintă o cicatrice de 10 cm pe piciorul drept, lateral, deasupra genunchiului, survenită în urma unui accident rutier. La data dispariţiei purta o geacă neagră din fâş, cu glugă şi fermoar, îmblănită, scurtă până în talie, pantaloni sport din bumbac albaştri cu dungă roşie lateral, iar în picioare purta bocanci maro din piele. Vorbeşte atât limba română, cât şi limba maghiară. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.