Căutările fetiţei de 8 ani din localitatea bihoreană Dobreşti, dispărută duminică după-amiază de acasă, au fost continuate şi ieri de către echipele de salvatori. Din păcate, trupul neînsufleţit al acesteia a fost găsit după-amiază în apele pârâului Vida.

 

Poliţiştii din comuna Dobreşti au fost sesizaţi luni de către familia minorei Fekete Zoriţa Adriana că aceasta a plecat din curtea casei duminică, în jurul orei 17.00, şi nu a mai revenit. Minora avea dizabilităţi, nu vorbea, articulând doar nişte sunete. Echipe de poliţişti, jandarmi şi pompieri, ajutaţi de localnici voluntari, au demarat imediat căutările, au cercetat şi scotocit împrejurimile, pădurea şi terenul din preajma localităţii. "Din investigaţiile şi cercetările efectuate, s-a conturat ipoteza potrivit căreia minora s-ar fi putut îneca în pârâul Vida, care curgea la limita pădurii din localitatea Dobreşti, fără a se exclude însă şi alte variante în cursul cercetărilor. În consecinţă, echipele de căutare au continuat cercetările pe malul şi în albia pârâului Vida", a precizat inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Ieri, în jurul orei 14.00, echipele de căutare, formate din scafandri şi pompieri din cadrul I.S.U. „Crişana", au găsit corpul neînsufleţit al micuţei. Echipaţi cu costume din neopren, aceştia au cercetat circa 1,2 km din albia râului, care pe alocuri ajungea la o adâncime de 1,8 m. Astfel, după o căutare amănunţită timp de două ore, în zona localităţii Sitani, la o adâncime de circa de 50 cm, a fost descoperit trupul neînsufleţit al fetiţei acoperit de crengi. În urma examinării sumare a cadavrului, nu au fost observate urme vizibile de violenţă, în cauză neexistând suspiciuni de omor. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei. În cursul anului trecut 15 minori au fost daţi în urmărire, toate plecările fiind voluntare. De la începutul acestui an 9 minori au fost daţi dispăruţi, ulterior căutările fiind sistate, deoarece aceştia au fost găsiţi. Potrivit oamenilor legii cea mai frecventă cauză a dispariţiilor de minori, a plecărilor voluntare, o reprezintă insuficienta cunoaştere de către părinţi a propriilor copii. Nu cunosc preocupările lor, grupul de prieteni, nevoile specifice vârstei, vulnerabilităţile, tendinţa lor de a deveni independenţi atât material, cât şi afectiv.