Doi bărbați, găsiți de salvatori în stop cardio-respirator, nu au mai putut fi salvați - Accident mortal la ieșirea din Salonta
Un grav accident de circulație s-a produs, miercuri, pe DN79, fiind implicate două autoturisme. Cinci persoane au avut nevoie de ajutor, două fiind găsite de salvatori în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, cele două victime au fost declarate decedate.
Potrivit lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, miercuri la ora 14.20, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieșirea din localitatea Salonta spre Arad, în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autoturisme. „Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate imediat, elicopterul SMURD, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Salonta, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al SAJ”, a transmis Camelia Roșca. Ajunse la fața locului, echipajele de descarcerare au evacuat trei persoane rămase captive în cele două autoturisme avariate, iar echipajele medicale au procedat la evaluarea victimelor, la acordarea îngrijirilor necesare și la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul a două persoane aflate în stop cardio -respirator. Din nefericire, cele două victime, doi bărbați, nu au mai putut fi salvați, medicii declarând decesul acestora. Din nefericire, cele două victime, doi bărbați, nu au mai putut fi salvați, medicii declarând decesul acestora. Cele două persoane decedate au 23, respectiv 65 de ani. Celelalte trei persoane rănite au fost transportate la spital. Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis că traficul rutier s-a desfășurat alternativ, pe o singură bandă de circulație, dirijat de polițiștii rutieri. Polițiștii rutieri au efectuat cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Foto: Facebook InfoTrafic Oradea&Bihor
Comentarii
Nu există nici un comentariu.