Doi hoţi, dispăruţi în apele Crişului Negru
Flagrant cu sfârşit tragic:
În noaptea de vineri spre sâmbătă, efective numeroase ale Poliţiei au fost mobilizate pe raza comunei Avram Iancu, aflată la limita judeţului Bihor cu judeţul Arad, ca urmare a furturilor repetate de cablu telefonic înregistrate în zonă. Aceştia au prins în flagrant trei tineri, doi dintre ei aruncându-se în apele Crişului Negru, pentru a scăpa de poliţişti. Deşi căutările continuă, se presupune că aceştia s-au înecat.
În jurul orei 03.30, a nopţii de vineri spre sâmbătă, o echipă de poliţişti a surprins în flagrant, în apropierea localităţii Tămaşda, un grup de trei tineri care sustrăseseră de pe stâlpi 450 de metri liniari de conductori din cupru, cărora le arseseră, în prealabil, izolaţia. Unul dintre aceştia a fost imobilizat, dar ceilalţi doi au sărit în apele Crişului Negru din apropiere, presupunându-se că s-au înecat. "Poliţiştii au observat că unul dintre suspecţi a fost tras în jos de curenţi şi nu a mai revenit la suprafaţă, iar celălalt a fost dus în aval şi, de asemenea, nu a revenit la suprafaţă şi nici nu a mai fost văzut pe malurile râului", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Alina Fărcuţa, care a mai adăugat că tinerii sunt consideraţi dispăruţi până în momentul în care scafandrii-pompieri le vor găsi corpurile, poliţiştii fiind convinşi că ei şi-au pierdut viaţa. Cei trei bărbaţi sunt suspectaţi ca autori ai unui alt furt de 450 de metri liniari de sârmă din cupru, înregistrat recent pe raza comunei Avram Iancu, prejudiciul fiind de aproximativ 2.500 de euro, la fel ca în noaptea de vineri spre sâmbătă. Tânărul prins şi reţinut, A.D., în vârstă de 28 de ani, din Vinga, judeţul Arad, a fost pus sub învinuire şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, infracţiunea de furt calificat pe care a săvârşit-o fiind pedepsită cu închisoare de la 4 la 18 ani. Ceilalţi doi suspecţi, respectiv S.I. de 29 de ani, tot din Vinga, şi B.N., de 22 de ani, din Pojejena, judeţul Caraş-Severin, dar care locuia fără forme legale în Vinga, sunt în continuare căutaţi împreună cu o subunitate de pompieri şi persoane de sprijin în zona în care se presupune că s-au înecat. Poliţiştii şi procurorii din Bihor şi Arad continuă ancheta pentru a-i descoperi pe autorii altor nouă furturi de cabluri telefonice din cupru, de aproximativ 4.000 de metri liniari, realizate în acelaşi mod. Valoarea estimată a prejudiciului înregistrat de Romtelecom în cele nouă cazuri este de 20.000 de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.