Două persoane, soţ şi soţie, ambii în vârstă de 65 de ani, sunt internate în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, după ce marţi seara au fost lovite, în timp ce aşteptau la un semafor, de un autoturism care nu a mai putut opri la timp din cauza vitezei.

Accidentul s-a petrecut marţi seara la un semafor din zona Centrului Civic din Oradea, unde un autoturism încetinise pentru a opri, întrucât semaforul urma să indice culoarea roşie, iar o altă maşină venea cu viteză din spate. Vinovat de producerea accidentului este, potrivit martorilor, Sergiu Ionuţ Cloboc, în vârstă de 27 de ani. Acesta venea dinspre Centru Civic spre Cantemir şi a forţat culoarea verde a semaforului. Potrivit unui comunicat de presă transmis ieri de IPJ Bihor, un orădean care conducea un autoturism înmatriculat în Bihor nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului. Astfel, a acroşat din spate un autoturism înmatriculat în Bucureşti, condus regulamentar de o persoană de 32 de ani, din judeţul Satu Mare, apoi a ieşit de pe carosabil şi a acroşat doi pietoni aflaţi pe trotuar, aşteptând să traverseze.  În urma impactului violent, cei doi pietoni - soţ şi soţie - au fost proiectaţi la o distanţă de câţiva metri, iar maşina care i-a accidentat s-a oprit în parapeţi. Victimele au fost transportate în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea şi internate la Terapie Intensivă. Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi SMURD Oradea, femeia a suferit cele mai multe răni, având traumatisme la cap, torace, abdomen şi membre. Soţul ei, care a fost operat, a avut ruptură de splină şi traumatism toracic şi abdominal, precum şi mai multe leziuni la membrele superioare.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, Gavrilă Grebenişan, a declarat miercuri că bărbatul şi-a revenit din operaţie, însă soţia acestuia este în continuare în stare foarte gravă.