Dosar penal pentru înşelăciune
Doi soţi sunt urmăriţi penal pentru că au vândut un apartament ipotecat. Lucrătorii Biroului Ordine Publică, Compartimentul Cauze Penale, au început urmărirea penală împotriva lui Mada Petru, de 47 de ani şi a soţiei acestuia, Mada Angela, de 47 de ani, ambii din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art.215 Cod Penal. În sarcina lor s-a reţinut că, la data de 23.10.2003, aceştia au vândut lui P.D. şi soţiei acestuia un apartament care era ipotecat, prezentându-le un extras de carte funciară nereal, din care rezulta că imobilul este lipsit de sarcini.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.