Două adolescente din Oradea, ambele în vârstă de 17 ani, sunt acuzate de trafic de minori şi înşelăciune după ce ar fi racolat şi obligat alte două fete, tot minore, să practice prostituţia. Proxenetele sunt acum în spatele gratiilor, în arest preventiv, după ce iniţial judecătorii au decis să le pună sub control judiciar, însă ele nu au respectat condiţiile impuse de instanţă.  

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea coordonaţi de procurorii DIICOT au anunţat, ieri, că au finalizat cercetările față de două tinere bănuite de trafic de minori şi înşelăciune, iar procurorii DIICOT au dispus trimiterea acestora în judecată. „Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că, în perioada iunie - iulie 2016, cele două tinere ar fi racolat, cazat și obligat alte două tinere minore, de 17 ani, să practice prostituția în folosul lor, pe raza municipiului Oradea”, se arată într-un comunicat transmis ieri de IPJ Bihor.  

Totodată, potrivit aceleiaşi surse, cele două sunt bănuite că la 20 iulie ar fi indus în eroare un bihorean care întreţinuse relaţii sexuale contra cost cu una dintre victime, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că victima ar fi depus plângere penală la poliție împotriva sa și că solicită 600 lei pentru a-și retrage sesizarea penală, în scopul obținerii pentru sine a folosului necuvenit. Pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a celor două, la 27 septembrie poliţiştii au efectuat trei percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate mai multe telefoane mobile, tablete, înscrisuri și, totodată, au fost puse în aplicare şase mandate de aducere. „În urma audierii celor două tinere de către procurorul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, față de acestea a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar până la 8 decembrie, dată la care magistraţii au înlocuit măsura respectivă cu arestul preventiv, deoarece cele două nu au respectat condițiile impuse prin Ordonanța de control judiciar. În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit în cursul lunii decembrie 2016, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a celor două tinere, în stare de arest preventiv”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.