Reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor au anunţat, la începutul acestei săptămâni, că pentru combaterea fraudării examenelor de obţinere a permiselor, examinatorii vor fi testaţi cu aparatul poligraf, iar permisele vor fi trimise prin curierat, astfel că domiciliul solicitanţilor va fi verificat. Conducerea Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Bihor a precizat că la nivelul judeţului nostru există 12 examinatori, toţi atestaţi. Cât priveşte testările la poligraf, şeful serviciului, comisarul şef Alexandru Laza a precizat că toţi colegii săi sunt pregătiţi şi pot fi oricând supuşi acestei examinări.

Examinatorii sunt pregătiţi pentru testare
Chestorul Marian Tutilescu, directorul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), a anunţat că vor fi introduse două măsuri, una privind testarea examinatorilor cu aparatul poligraf, iar cea de-a doua referindu-se la trimiterea permiselor de conducere direct la domiciliul solicitanţilor. Şeful Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Bihor, comisarul şef Alexandru Laza a precizat că testarea cu poligraful va fi efectuată înaintea obţinerii atestatului de examinator. „Se doreşte o selecţie cât mai riguroasă a celor care vor deveni examinatori. Aceştia sunt supuşi mai multor teste de verificare a cunoştinţelor teoretice şi practice, iar testarea cu poligraful va face parte din aceste verificări. În Bihor există 12 examinatori, toţi atestaţi, însă probabil că vom mai avea nevoie de câteva persoane. Oricum, şi dacă se doreşte testarea cu poligraful a celor deja atestaţi, noi suntem pregătiţi. Nu este nicio problemă din acest punct de vedere", a declarat Alexandru Laza. Potrivit acestuia, examinatorii din judeţul nostru sunt oricum supuşi periodic unor controale. „În fiecare lună se organizează reexaminări. Noi pe plan local facem controale, mergem chiar în trafic cu examinatorul, ne urcăm în maşina de examen şi vedem exact cum apreciază un candidat. Şi de la Direcţie se fac verificări. Examinatorii sunt chiar filmaţi în timpul examenelor cu elevii şcolilor de şoferi pentru a nu exista niciun dubiu. Pregătirea lor este foarte importantă, la fel ca transparenţa de care trebuie să dăm dovadă", a adăugat comisarul şef Alexandru Laza. Potrivit acestuia, probabil, testul poligraf va fi efectuat la Bucureşti.

Mii de bihoreni devin în fiecare an conducători auto
Statisticile Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Bihor arată că numărul bihorenilor care doresc să devină şoferi cu acte în regulă creşte de la un an la altul. În acelaşi timp, procentul de promovabilitate scade. În anul 2008, s-au prezentat la examenul de obţinere a permisului de conducere 41.292 de persoane. Dintre acestea, doar 10.583 au fost admise, 28.409 candidaţi fiind respinşi şi 2.300 neprezentându-se. Procentul de promovabilitate s-a ridicat anul trecut la 25,62%. Pe de altă parte, parcul auto din judeţul nostru număra, la finele lui 2008, 145.196 de vechiule, dintre care aproape 30.000 au fost înmatriculate anul trecut. În plus, 181.086 de bihoreni deţin permis de conducere, anul trecut fiind emise în total 25.071 de asemenea documente, aici fiind incluse şi permisele preschimbate. Procentul de promovabilitate a scăzut după introducerea testării scrise pe calculator. În prezent lucrurile s-au mai îmbunătăţit, circa 40 - 50% dintre candidaţi reuşind să obţină permisul de conducere.