Pompierii din Marghita au intervenit, marţi dimineaţă, pentru salvarea unei văcuţe care, în timp ce era dusă la cireadă, a căzut într-un decantor.

Potrivit ISU Bihor, azi, 3 septembrie a.c., în jurul orei 8.30, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia pompierilor militari în localitatea Voivozi (comuna Popești), pentru salvarea unei bovine gestante. Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii Detașamentului Marghita au constatat că animalul se afla blocat într-un decantor cu adâncimea de un metru. Incidentul s-a produs în timp ce vita era dusă de către proprietar spre cireadă. Folosind cordița și accesoriile din dotare, pompierii au asigurat condiţiile de extragere în siguranţă a vacii aflată în perioada de gestație. Salvatorii, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Popești, au scos animalul teafăr, spre bucuria proprietarului care, aflat la faţa locului, a participat alături de pompierii militari la acţiunea de salvare.