Un orădean de 27 de ani a ajuns în arest după ce a spart o locuinţă din Oradea, de unde a furat bani şi bijuterii în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei. Împotriva sa poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală, pentru furt calificat.

 

Potrivit anchetatorilor, orădeanul ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din municipiu, de unde ar fi sustras bani şi bijuterii. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 24.000 lei, a fost recuperat parţial. "Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, urmând să fie prezentat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat", a precizat Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Pentru a preveni furturile din locuinţe, poliţia recomandă: montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces; la plecarea de la domiciliu închideţi bine toate căile de acces în locuinţă; păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui; nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră. În cazul în care sunteţi victima unui furt din locuinţă anunţaţi de urgenţă poliţia, nu atingeţi şi nu modificaţi poziţia lucrurilor din locuinţă şi, pe cât posibil, interziceţi accesul altor persoane în câmpul infracţional.