O orădeancă este cercetată penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după ce a solicitat la 112, un echipaj de Ambulanță, fără să le spună însă medicilor că a intrat în contact cu un membru al familiei venit din străinătate și confirmat ca fiind infectat. Ulterior, s-a dovedit că și femeia are coronavirus.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, totul s-a produs în data de 4 aprilie. "La ora 11.06, numita G.M. a solicitat asistenţă prin numărul unic de apeluri 112, negând faptul că a venit în contact cu persoane venite recent din străinătate sau persoane infectate cu Covid-19, deşi cunoştea faptul că un membru al familiei sale care locuia la aceaşi adresă a fost deja diagnosticat ca fiind infectat cu coronavirusul Covid-19,

expunând astfel echipajul SAJ Bihor la o posibilă infectare cu acest virus", se arată în comunicatul transmis de procurori. Potrivit anchetatorilor, ulterior și femeia a fost confirmată cu coronavirus. Ea este cercetată acum pentru două infracțiuni, zădărnicirea combaterii bolilor și omisiunea de a divulga informații. Orădeanca riscă de la 6 luni la 3 ani sau amendă, pentru omisiunea de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea unele informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală. Totodată,  pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în funcție de felul în care vor evolua lucrurile orădeanca ar putea primi 12 ani sau chiar 15 ani de închisoare, dacă, din cauza ei, "s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane" respectiv "dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane".