Poliţiştii bihoreni au reţinut, ieri, pentru 24 de ore, trei bihoreni suspectaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 400 de mii de lei prin abuz în serviciu, fals, uz de fals şi înşelăciune. Printre suspecţii reţinuţi se află primarul comunei Boianu Mare, Sorin Groza, contabila şefă Elena Negrean şi casierul Primăriei, Ioan Bandula.

Primarul este suspectat că a atribuit de unul singur, fără licitaţie, o serie de contracte, care au cauzat pagube de sute de mii de lei bugetului local. "Cei trei sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni că, în perioada august 2008 - iulie 2010, în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite, ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii unor instituţii ale statului, prin modificarea cifrelor din centralizatoarele depuse la respectivele instituţii şi prin înscrierea în filele CEC pentru ridicare de numerar a unor sume mai mari de bani decât cele reale cuvenite beneficiarilor. De asemenea, cei trei sunt bănuiţi că, ulterior, în cursul anului 2010, în scopul justificării lipsei sumelor obţinute în mod necuvenit de la bugetul de stat, ar fi întocmit în fals facturi şi chitanţe fiscale, reprezentând achiziţii de produse şi alte operaţiuni financiare. Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 405.817 lei", se afirmă într-un comunicat remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, în care se mai precizează că astăzi cei trei suspecţi vor fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Scandalul din Primăria Boianul Mare datează încă din 2004, însă abia acum poliţiştii şi procurorii au adunat suficiente dovezi pentru a-i reţine. Sorin Groza a fost membru al PSD, dar a devenit primar în 2004 din postura de independent. În 2005 a schimbat barca, trecând sub umbrela partidului aflat la putere, PNL.