Un copil de 9 ani a ajuns la spital după ce s-a electrocutat la un reşou improvizat. În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 19.00, scăpat pentru o secundă de sub privirile părinţilor, băiatul a atins cu mâna dreaptă câteva dintre firele aparatului de încălzit, producându-se un scurtcircuit.

Din primele constatări, se pare că minorul s-a electrocutat la degetele mâinii cu care a atins firele reşoului improvizat, drept pentru care a fost necesară intervenţia unui echipaj medical de urgenţă al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor. Medicii, ajunşi la faţa locului, l-au găsit pe micuţul pacient în stare relativ bună, fiind conştient. Din fericire, nu a suferit leziuni grave, dar a necesitat transportarea la spital. Băiatul a fost internat la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea pentru investigaţii mai amănunţite şi tratament adecvat. Momentan, pacientul se află sub supraveghere medicală, medicii de specialitate urmând să stabilească dacă va avea nevoie de altfel de intervenţii.