Doi bihoreni sunt cercetaţi, alături de un băcăuan, fiind acuzaţi de evaziune fiscală, după ce ar fi achiziţionat porumb din Ungaria şi l-au vândut fără să declare veniturile obţinute.

Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au anunţat că au început urmărirea penală faţă de doi bihoreni, ambii din Săcueni, şi împotriva unui bărbat de 32 de ani, din comuna băcăuană Scorţeni, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală. Cei trei sunt suspectaţi că, în perioada februarie - martie 2008, în calitate de administrator, respectiv reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în Săcueni, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii 204,72 tone porumb boabe, marfă achiziţionată de la o societate comercială din Ungaria şi nu ar fi declarat organului fiscal veniturile obţinute din vânzarea porumbului. Prin aceste operaţiuni, suspecţii s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor la bugetul de stat cu suma de 140.044 lei. Cercetările continuă.