Explozie la subsolul unui bloc din Oradea - Locatarii, aproximativ 40 de persoane, au fost evacuați
O deflagrație s-a produs, în noapte de duminică spre luni, la subsolul unui bloc din Oradea, după ce inițial a izbucnit un incendiu, flăcările generând explozia unei butelii de camping cu gaz, aflată în interior.
Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.40, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la un bloc de locuințe situat pe strada Costache Negruzzi, apelanții precizând și faptul că au auzit o explozie. Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și cu ambulanța SMURD a subunității.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la subsolul blocului, loc în care, așa cum declarau locatarii imobilului, obișnuia să stea un om fără adăpost. Pompierii militari au acționat pentru lichidarea focarelor, verificarea apartamentelor, din care au fost evacuate preventiv aproximativ 40 de persoane (o parte dintre acestea s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor), respectiv pentru ventilarea casei scării, în care pătrunsese fum. Echipajele de pompieri au stins rapid incendiul, împiedicând propagarea acestuia la apartamente.
În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil de fumat, a explodat o butelie de camping aflată în subsolul blocului și au ars deșeuri textile, deșeuri de carton și un televizor. Din fericire nu au existat persoane rănite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.