Femeia s-a urcat băută la volan - Şoferiţă reţinută
O bihoreancă a fost reținută de polițiștii rutieri, după ce a ignorat culoare roşie a semaforului, accidentând două adolescente care traversau regulamentar, în Aleşd. Poliţiştii au constatat că şoferiţa era băută.
Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, luni, la ora 18.30, pe DN1, în localitatea bihoreană Aleșd, o femeie de 55 de ani, din comuna Lugașu de Jos, timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea - Cluj, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune și a accidentat două tinere de 16 și 17 ani, ambele din Aleșd, care traversau regulamentar carosabilul, pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului electric adresat circulației pietonilor. În urma accidentului rutier, cele două minore au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital. „În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia de 55 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au reținut-o pe femeia de 55 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa. Ieri, femeia a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, în vederea dispunerii de măsuri legale. Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. Poliţiştii bihoreni reamintesc că legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 - 20 puncte de amendă (între 1.305 - 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.