Femeie moartă în incendiu - Pompierii spun că, cel mai probabil, flăcările au izbucnit de la coșul de fum
O femeie în vârstă de 60 de ani a decedat în urma unui incendiu provocat, cel mai probabil, de coșul de fum al locuinței, necurățat de funingine, neprotejat termic și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Bihor, în noaptea de joi spre vineri, 27 decembrie, în jurul orei 00.25, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, cu privire la izbucnirea unui incendiu la casa vecinei sale, situată pe strada Zmeurei din Oradea, acesta semnalând totodată posibilitatea ca proprietara, o persoană cu dizabilități, să fi fost surprinsă în interiorul locuinței cuprinse de flăcări. La adresa precizată de apelant s-au deplasat cu operativitate, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de intervenție și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu ambulanța tip C1 și autospeciala medicului de urgență. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent și generalizat la bucătăria și holul casei, în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la celelalte două încăperi ale locuinței.
Din nefericire, în interiorul bucătăriei, în care era amplasat coșul de fum a cărui gură de vizitare era închisă cu o ușiță din lemn, forțele de intervenție au găsit trupul carbonizat al proprietarei.
Pompierii militari atrag atenția bihorenilor, încă o dată, că necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum generează incendii care se soldează adeseori cu daune materiale și din nefericire, ca în acest caz, cu pierderi de vieți omenești.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.