În acest week-end, organele de control din Punctul de trecere a frontierei Borş s-au confruntat cu două cazuri de trecere ilegală a frontierei, persoanele în cauză fiind ascunse pe un feribot. Duminică, la P.T.F. Borş, s-a prezentat pentru a intra în ţară Laurenţiu Vasile C., de 25 de ani, care, în urma verificărilor efectuate şi a declaraţiilor personale, a rezultat că a ieşit legal din România, călătorind până în Franţa. Din această ţară, a trecut ilegal în Anglia, ascuns pe un feribot, cu intenţia de a presta munci fără forme legale. Tot ieri, a fost depistat Vasile Florin P., de 32 de ani, care, de asemenea, a ieşit legal din România în cursul lunii iunie 2004, călătorind până în Franţa, de unde a trecut ilegal în Anglia, ascuns pe un feribot. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin.