Pompierii bihoreni au acționat, într-un interval de 13 ore, pentru stingerea a patru incendii izbucnite la un depozit al unei societăți comerciale, la două gospodării și la un bloc de locuințe din localitățile Săcueni, Nucet,  Oradea și Ștei.

În după-amiaza zilei de luni, 19 ianuarie, pompierii Stației Săcueni au intervenit pe strada Letea Mare, din localitate, unde au localizat și lichidat un incendiu ce a cuprins un uscător de cereale aflat într-o hală de depozitare cereale, aparținând unei societăți comerciale. Echipajele de pompieri au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, salvând hala, construită pe o suprafață de circa 200 metri pătrați, precum și circa 450 de tone de cereale. Evenimentul, a cărui cauză a fost de natură electrică, s-a soldat cu arderea uscătorului de cereale și a unei cantități de 15 tone de porumb. În noaptea de luni spre marți, echipajele de pompieri din cadrul Stației Ștei au intervenit pentru localizarea și lichidarea a două incendii produse în Ștei și Nucet. Între orele 22.45 - 00.10, pompierii Stației Ștei au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unui bloc de locuințe cu două etaje, situat pe strada Andrei Mureșanu, din localitate, pentru ventilarea casei scării și a două apartamente în care pătrunsese fumul, respectiv pentru căutarea eventualelor focare ascunse. În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum necurățat de funingine, nu s-au înregistrat pagube. În jurul orei 23.25, echipajele aceleiași subunități au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă din cadrul unei gospodării situate pe strada Republicii din Nucet. Incendiul, care se manifesta la o debara amenajată în anexă, a fost stins cu operativitate, pompierii limitând pagubele la o saltea și împiedicând extinderea flăcărilor la livingul din anexă și la acoperișul pe care erau montate panouri fotovoltaice. În urma incendiului, un tânăr, în vârstă de 19 ani, a suferit arsuri la nivelul mâinilor și al feței. Acesta a fost asistat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o fumatul. În aceeași noapte, în jurul orei 03.30, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pe strada Paleului din municipiu, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta generalizat la o filigorie din lemn din cadrul unei gospodării și, parțial, la garajul proprietății învecinate, situat la aproximativ jumătate de metru de focare. Pompierii au stins incendiul în mai puțin de 15 minute, împiedicând mistuirea construcției din imediata proximitate. Ca urmare a evenimentului, provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars filigoria, bunurile aflate în interior și circa opt metri pătrați de izolație de pe peretele garajului.