Pompierii militari bihoreni au intervenit în seara zilei de joi, 11 ianuarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Alparea, comuna Oșorhei, reușind să salveze o locuință și o anexă.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 20.35, iar pentru gestionarea operativă a situației semnalate, la fața locului au fost mobilizate imediat, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent și generalizat la un șopron, existând un risc ridicat de propagare a acestuia la o casă și o clădire auxiliară, aflate la mai puțin de un metru de construcția în flăcări. Forțele de intervenție au acționat simultan pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru protecția clădirilor expuse riscului de incendiere, reușind să stingă incendiul în aproximativ 15 minute și să salveze din calea flăcărilor, locuința și o anexă gospodărească. În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de o afumătoare improvizată, au ars șopronul și circa 20 de baloți de fân și paie. Din fericire, nu au existat persoane rănite. În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, care, în unele cazuri, s-au soldat cu mari pagube materiale în urma propagării flăcărilor la locuințe, adăposturi de animale, anexe etc, pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor: se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, șuri, remize, șoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecționează din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și se amplasează independent de celelalte construcții din gospodărie; curățați afumătoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe  preparatele din carne în locurile fierbinți  sau în contact cu sistemul de producere a fumului. Se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coș sau neridicarea zidăriei coșurilor deasupra acoperișului ori lăsarea deschisă a ușițelor de curățare.