Marţi, în vama Borş, poliţiştii de frontieră au descoperit o reţea de trafic cu ţigări de contrabandă cu destinaţie precisă: piata neagră. Marius B., de 35 de ani, angajatul unei firme de comisionari vamali, a fost prins în flegrant în timp ce transporta pungi de plastic pline cu ţigări, pe care le depozita în subsolul firmei. Aici au fost descoperite 175 de cartuşe de ţigări marca Memphis, netimbrate, în valoare de 35 milioane lei. Suspiciunea poliţiştilor că în această acţiune sunt implicate şi alte persoane a fost confirmată. În locuinţa lui Dorel G., prietenul lui Ioan Marius B. au fost găsite 15.040 de cartuşe de ţigări (300 de baxuri), toate netimbrate, provenite din magazine duty-free. Marfa fost evaluata la circa 4 miliarde de lei. În prezent, Marius Ioan B. şi Dorel G. au fost prezentaţi cu dosar penal Parchetului de pe lânga Tribunalul Bihor, iar marfa a fost confiscată. Cercetările continuă, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în reţea. ?Cei doi au fost retinuti, iar în câteva ore speram sa descoperim si alti indivizi ce fac parte din aceasta retea de contrabanda?, a declarat Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor.