Focul a izbucnit după ce o femeie a lăsat o oală pe foc şi a adormit - Incendiu pe strada Republicii din Oradea
Pompierii militari orădeni au intervenit, marţi dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Republicii din Oradea, în timp ce proprietara locuinței dormea.
Incendiul a fost sesizat în dispeceratul ISU Bihor, marți, 11 iulie a.c., în jurul orei 07.00, de către vecinii femeii, care au simțit miros de fum. Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată s-au deplasat, în cel mai scurt timp, echipajele de pompieri ale Detașamentului 2 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. „Utilizând echipamentele și accesoriile din dotare, pompierii militari au pătruns rapid în apartament (a cărui ușă era încuiată în momentul sosirii forțelor de intervenție), au stins, în aproximativ cinci minute, incendiul, care se manifesta în bucătărie, împiedicând propagarea acestuia la încăperea alăturată și la celelalte apartamente și au verificat locuința, găsind-o pe proprietară dormind în cameră. Femeia, în vârstă de 64 de ani, a refuzat evaluarea medicală și transportul la spital”, a declarat lt. col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Echipajele de pompieri au ventilat locuința și au verificat celelalte apartamente ale clădirii pentru a se asigura că nu există persoane intoxicate cu fum. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de aragazul lăsat în funcțiune nesupravegheat, proprietara apartamentului lăsând o oală pe foc. Incendiul s-a soldat cu arderea a două oale și deteriorarea aragazului. Pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a nesupravegherii aparatelor de gătit, neglijenţei persoanelor la folosirea acestora sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă. În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu persoane rănite și mari pagube materiale, este important să supravegheați aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcțiune (închideți aragazul dacă trebuie să părăsiți bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată sau dacă sunteți obosiți și mergeți să vă odihniți „câteva minute…”), să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără și să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor. De asemenea, nu amplasați materiale combustibile în apropierea aparatelor de gătit (perdele, draperii, prosoape, hârtii etc.).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.