Focul a pornit de la jarul nestins depozitat lângă materiale combustibile - Incendiu în Cauaceu
Pompierii militari bihoreni au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din comuna Biharia, salvând din calea flăcărilor, două clădiri și utilaje expuse riscului de incendiere.
În seara zilei de sâmbătă, în urma unui apel primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 19.50, pompierii Gărzii Sălard și ai Detașamentului 2 Oradea au fost mobilizați în localitatea Cauaceu, comuna Biharia, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie.
„În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea se manifesta violent și generalizat la o anexă aflată la circa cinci metri de casă și de o altă construcție auxiliară, flăcările amenințând să se extindă la cele două clădiri și la alte bunuri aflate în apropierea focarelor. Timp de aproximativ 35 de minute, pompierii militari au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, realizând concomitent dispozitive de stingere a incendiului și de protecție a clădirilor din imediata proximitate”, a precizat lt. col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o depozitarea cenușii sau a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, s-a soldat cu arderea anexei. Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au reușit să salveze locuința, o altă construcție anexă, o autoutilitară și un motostivuitor.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, pompierii militari reamintesc bihorenilor că cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar. De asemenea, se recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor: se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate; nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta, materiale combustibile; stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.