Perioada mai-decembrie a acestui an a fost una de mare succes în afaceri pentru trei tineri care, instruiţi de un fost om al legii, au sustras din diferite autoturisme radiocasetofoane, baterii şi alte lucruri atât din municipiul Oradea, cât şi din Salonta, cauzând un prejudiciu de 40 de milioane de lei. Fiind jandarm, Ioan Daniel Macarie, de 22 de ani, a considerat că este îndeajuns de instruit pentru a porni împreună cu încă doi amici o "afacere", care părea a fi una de viitor, având în vedere faptul că acesta ştia la momentul respectiv programul de patrulare a organelor de ordine. Astfel, luni dimineaţa, în jurul orei 03.00, planul de acţiune al celui care reprezenta capul afacerii a dat greş, din cauza unor modificări în ceea ce priveşte dispozitivul de patrulare. Necunoscând noul traseu al agenţilor, fostul jandarm şi-a trimis ucenicul, pe minorul Florinel Marius Calău, de 16 ani, domiciliat în localitatea Tinca, care, folosind chei potrivite, a deschis fără probleme un număr de şase autoturisme, sub stricta supraveghere a şefului. Se pare că principalele zone care au intrat în vizorul acestora au fost Zona Nufărul, Episcopia şi zona Alcatel. Ultima lovitură a afaceriştilor nu a reuşit să se producă, pentru că patrulele de poliţie au apărut din senin pe Calea Aradului, acolo unde incidentul urma să se producă. Astfel, instructorul a rupt-o la fugă, lăsându-l pe minor în grija oamenilor legii. "Afacerea" nu putea fi una de succes fără ajutorul unei alte persoane care să asigure transportul mărfii în condiţii bune. Tentaţiei nu a reuşit să-i reziste Adrian Fabian, de 22 de ani, care folosindu-se de maşina părinţilor a asigurat, timp de opt luni, derularea planului. Lucrătorii biroului de furturi din autoturisme s-au deplasat în comuna celor trei infractori, unde a fost găsită marfa furată şi, de asemenea, autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BH-04-XEA, maşină cu care a fost transportată marfa. La domiciliul celor trei au fost găsite un număr de 13 radiocasetofoane, un număr însemnat de roţi de maşini, şi alte obiecte sustrase din autoturisme. "Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate. În prezent, cercetările continuă cu Ioan Daniel Macarie şi Adrian Fabian în stare de arest, iar minorul Marius Calău este cercetat în stare de libertate. ", a declarat comisarul Ioan Meşter, şeful biroului Furturi auto.