Cristiana Bigan, fosta şefă a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, a fost condamnată la doi ani de închisoare, pentru dare de mită şi complicitate la permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de patru ani.

Fosta şefă a OPC Bihor, alături de fostul director de cabinet al ministrului Muncii, Iuliana Coruţ, Paula Mănuceanu, Simona Dumitriu, şi de fiul ei, Paul Cristian Ferchedău, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în 17 mai 2013. Potrivit rechizitoriului, la 24 octombrie 2012, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat pe pagina de internet proprie un anunţ pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) - Serviciul Evaluare Program. Concursul era programat să se deruleze în două etape, proba scrisă şi interviul, în zilele de 6 şi 11 decembrie 2012. La acest examen s-au înscris trei candidaţi, printre care şi fiul Cristianei Bigan, Paul Cristian Ferchedău. DNA susţine că, pe fondul organizării acestui concurs, ca urmare a intervenţiei Iulianei Coruţ, Paula Mănuceanu ar fi făcut demersuri pentru ca Ferchedău să intre în posesia subiectelor la examenul organizat de Minister. "Concret, în zilele de 30 noiembrie 2012 și 3 decembrie 2012, Paula Mănuceanu i-a transmis, prin poşta electronică,  Cristianei Bigan, mama candidatului Paul Cristian Ferchedău, variantele de subiecte destinate susţinerii probei scrise, deşi până la deschiderea plicului în sala de concurs, adică până în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012, acestea aveau caracter confidenţial. După susţinerea probei de concurs, la 6 decembrie 2012, lucrările au fost predate pe baza de borderou şi au devenit documente oficiale aflate în păstrarea Ministerului", potrivit DNA. Anchetatorii susţin că Ferchedău, deşi a avut acces la subiecte, în lucrarea scrisă de concurs a dat o serie de răspunsuri incorecte sau incomplete. Prin urmare, după predarea lucrărilor, Paula Mănuceanu, la iniţiativa Iulianei Coruţ, ar fi sustras din dosarul de concurs, anterior corectării, lucrarea cu răspunsurile incomplete sau incorecte şi a înlocuit-o cu altă lucrare rescrisă de Ferchedău în biroul şi sub supravegherea sa. "În acest fel, la momentul corectării, comisia s-a pronunţat prin corectarea unui înscris plăsmuit şi astfel au fost asigurate şansele de reuşită ale lui Paul Cristian Ferchedău ", au arătat procurorii în rechizitoriu. La 21 decembrie 2012, Ferchedău a primit propunerea de numire în funcţia de consilier pentru probleme europene în cadrul Direcţiei Generale AM POSDRU. În schimbul intervenţiei pentru fraudarea concursului în favoarea lui Ferchedău, în 24 şi 25 octombrie 2012, Iuliana Coruţ a pretins în nume propriu, de la mama acestuia, Cristiana Bigan, sume de bani, bunuri şi alte foloase, a mai arătat DNA. De asemenea, potrivit procurorilor, la 12 decembrie 2012, Coruţ ar fi solicitat, prin intermediul Simonei Dumitriu, sora sa şi colegă de serviciu cu Cristiana Bigan, mama candidatului, să primească foloasele cerute. Fiul Cristianei Bigan, Paul Cristian Ferchedău, a fost condamnat şi el la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals. Iuliana Coruţ, fost director de cabinet al ministrului Muncii, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a condamnat-o şi pe Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ şi colega Cristianei Bigan la data faptelor, la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită. În acelaşi dosar a fost condamnată şi Paula Mănuceanu, fost consilier la cabinetul ministrului Muncii. Ea a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.